Steaua sus răsare!

O ştie oricine, copilăria nu poate dura la nesfârşit. În cazul meu, care trăiam pe Insula Fericiţilor, ea s-a încăpăţânat să treacă peste limitele bunului simţ. Aşa se facă că la 17 ani încă mai mergeam să-mi colind vecinii de sărbători.

Pentru că ne cunoşteau de când eram mici, vecinii erau indulgenţi faţă de noi şi ne primeau, chiar dacă se vedea clar pe faţa noastră că ne aflăm la uşa lor doar pentru a le lua banii şi nici vorbă să ne gândim la nuci sau mere. Mergeam în primul rând la părinţii noştri, unde eram sigur că vom fi primiţi, iar mai apoi, în funcţie de vecinii care ne simpatizau, mergeam şi la restul. În câteva ore reuşeam să strângem suficienţi bani încât să ne putem cumpăra timp de o lună ţigări şi băutură.

Seara decursese cum nu se poate mai bine. Aveam bani, ne distram, mai trăgeam câte o duşcă, petrecerea putea începe. Nu ştiu cine a venit cu ideea să mergem şi la familia Neagu, de la etajul patru. Mie nu prea îmi convenea, pentru că mă ruşinam de Laura, cu patru ani mai mare ca mine şi după care mi se cam scurgeau ochii.

Sunăm la uşă. Eu eram cel care ţinea Steaua, ale cărei colţuri de mare precizie fuseseră proiectate de tata, pe când eram mai mic. Răspunde chiar Laura. „Aaaa, vai, poftiţi, poftiţi”, ne-a îmbiat ea. Înăuntru, veselie mare, invitaţi , odrasle, prietene de-ale Laurei. Ne-au băgat pe toţi în sufragerie şi s-a făcut linişte. Eu am stat întotdeauna mai prost cu memoria şi pentru a nu greşi îmi lipisem pe spatele Stelei o foaie pe care scrisesem versurile.

Cum cântam noi, plini de evlavie, iar magii urmăreau Steaua, eu mă chinuiam la rândul meu să ţin pasul şi să urmăresc versurile de pe hârtie. Pentru o clipă m-am uitat la Laura şi am sărit imediat un rând. Palmele au început să-mi transpire. Ea a observat, iar când a început să înainteze spre mine inima a început să-mi bubuie. M-am simţit ca un şoricel încolţit de şarpe, iar când Laura mi-a tras în jos Steaua şi a observat hârtia ascunsă în spatele ei, arătându-le descoperirea tuturor invitaţilor, mi-aş fi dorit să mă transform în albină sau în nor de fum. Am îndurat cu stoicism râsetele tuturor, ale invitaţilor, ale fetelor, ale râzgâiaţilor de copii şi ale prietenilor mei. În acea seară, ca să uit ruşinea, am băut mai mult ca toţi.