6 februarie 2008

Review film: Thank you for smoking


Titlul poate induce în eroare, căci în substanţă filmul nu este despre fumat, acesta este doar contextul în care personajul principal, Nick Naylor (jucat de Aaron Eckhart), îşi trăieşte vocaţia de sofist modern, montat să demonstreze celor din jurul lui că nu au dreptate.

Nick este purtătorul de cuvânt şi vicepreşedintele Academiei de Studii Tabacice şi din această poziţie încasează şi contracarează loviturile militanţilor antifumat. Nick ar putea să lucreze cu succes în orice organizaţie, se întâmplă doar să fie în cea a producătorilor de ţigări. E atât de bun încât, în cadrul unui show televizat montat anume pentru a-i veni de hac, îl face pe un adolescent bolnav de cancer din cauza fumatului să dea mâna cu el şi să recunoască, cu lacrimi în ochi, că organizaţiile antifumat se servesc de cei ca el în lupta cu fumatul, că se bazează pe moartea celor ca el, pentru a-şi construi argumentele.

Slăbiciunea filmului rezidă în regăsirea laturii sensibile a lui Nick, care nu e un mother fucker până la capăt,ci face dovada unor slăbiciuni moral-creştine. Pe de altă parte, Thank you for smoking are momente originale de comedie pură, spre exemplu când ni se prezintă întâlnirile de consfătuire ale lui Nick, reprezentantul ţigărilor, cu reprezentantul armelor şi reprezentantul alcoolului.

Una peste alta, filmul mi-a plăcut, îl recomand şi îi dau nota 8 din 10.

1 comentarii:

Anonim spunea...

Super filmul, l-am vazut aseara pe TVR. replici excelente si de un cinism incredibil.