Permiteţi să raportez!

În prima zi de armată n-am reuşit cu niciun chip să stabilesc o conexiune logică între imaginea care mi se înfăţişa dinspre oglindă şi schema corporală pe care o aveam despre mine. Pur şi simplu, din oglindă mă privea un străin, îmbrăcat în haine de şantier, care îmi imita orice mişcare, cu precizia unui ceas elveţian. Altfel, era un impostor.

...

În dormitor, hărmălaie mare. Toţi se foiau, lipsiţi de scop. Am vrut să profit de haos şi să mă retrag în singurătate să fumez.

- Alo, unde pleci?, mă întreabă un pişpirel.
- Să mă piş!, răspund eu iritat că prichindelul a folosit un ton de comandor cu mine.
- Băi ridiche umflată, cum mi-ai spus?, spune cu tupeu mogâldeaţa, apropiindu-se de mine şi lăsându-mi impresia unei nevăstuici care a prins curaj în faţa leului.

Mă uit cu atenţie la el. În comparaţie cu mine e străveziu. Dacă-i trag o palmă dispare ca un fum de ţigară în adierea vântului. Totuşi, e prima zi de armată şi ştiu că aici nu funcţionează argumentele ad baculum decât într-o singură direcţie: de la cei care au grade către cei ca mine, simpli soldaţi. Reformulez strategia:

- Frate, mă duc la budă, fii înţelegător, fac pe mine, spun eu cu o mină umilă.
- A, păi zi aşa, spune el înţelegător. Hai să ne lămurim, ca să nu mai fie nicio înţelegere de acum înainte, şi asta e valabil pentru toţi!, a ridicat el vocea ca să capteze atenţia tuturor. În primul rând, mi te adresezi cu „Domnule caporal”. În al doilea rând, dacă vrei să te „pişi” spui astfel: „Domnule caporal sunt soldat Nedelcu vă rog să-mi permiteţi să raportez”. Eu zic: „raportează”. Tu spui: „Vă rog să-mi permiteţi să merg să-mi satisfac necesităţile fiziologice”. Ai înţeles?

- Da.
- Ia să vedem.
- Domnule caporal sunt soldat Nedelcu, vă rog să-mi permiteţi să raportez.
- Raportează.
- Vă rog să-mi permiteţi să merg să-mi satisfac necesităţile fiziologice.
- Ştii ceva, nu-mi place tonul tău, e prea agresiv. Mai raportează-mi încă o dată peste 10 minute.