Întrebarea

De fiecare dată când îşi aduce aminte cât de aproape a fost de moarte în acea zi teribilă, pe Claudiu îl cuprinde o adâncă stare de recunoştinţă. Se gândeşte mereu, cu înfrigurare, că „dacă” n-ar fi fost pusă întrebarea magică, la momentul potrivit, el ar fi fost mort acum.

Nu i-ar fi deplâns aproape nimeni moartea, nu avea datorii, bunuri, prieteni şi nici iubită. În viaţa lui nu exista decât mama sa bolnavă, care depindea în totalitate de el. Gândul că n-ar mai fi existat nimeni care să aibă grijă de ea îl dispera, pentru că se considera vinovat de paralizia totală a mamei sale. Nenorocirea survenise la naşterea lui, în urma unei complicaţii pe care doctorii nu au fost în stare s-o explice.

Până la vârsta de 14 ani, pe Claudiu îl crescuse bunica, care murise chiar de ziua lui, în urma unui infarct. Rămas singur, n-a avut timp să-şi plângă de milă. A renunţat la şcoală şi s-a angajat pe şantier. Nu ştia nicio meserie, dar când l-au văzut cât de puternic era, căci Claudiu avea o forţă ieşită din comun, l-au angajat fără să stea pe gânduri.

În acea zi fatidică, când a văzut moartea cu ochii, lucra pe schelă, la etajul 14 al unui bloc ce se construia în zona Obor. Tocmai terminase de tencuit exteriorul din faţa ferestrei şi se pregătea să urce la etajul 15. În spatele lui, la cinci metri, pe cealaltă schelă se afla nea Grig, care tencuia o altă fereastră.

Când stâlpul de susţinere de la etajul 15, greu de trei tone, s-a prăbuşit peste schela unde tocmai el se aflase, spulberând-o şi continuându-şi vijelios drumul până jos, provocând un crater uriaş, Claudiu tocmai îşi băgase mâna în buzunar. Se pregătea să-l servească pe nea Grig, care cu o clipă mai înainte îl întrebase senin:

- Îmi dai o ţigară?