Cu Mozart în urechi

După o noapte nedormită şi lungă şi un duş făcut în grabă, am pornit-o spre serviciu. Ce încântare şi revigorare să ascult Mozart! După atâtea ţigări pompate, simt că mă reîntregesc şi devin mult mai îngăduitor cu orice. Spre exemplu, nu m-am enervat în tramvai când, deşi era spaţiu suficient pentru toţi, lumea s-a îmbulzit, ca la scufundarea Titanicului, să ocupe un loc lângă uşi. Am zâmbit. Parcă m-aş fi uitat la un film mut, difuzat cu două viteze mai încet.

Clădirile Electroaparatajului încep să fie demolate. Lângă, în spaţiu deschis, m-au lătrat doi căţelandri. Hămăiau cu năduf direct spre mine, iar lumina soarelui îi învăluia într-o aură voioasă. Mi s-a făcut aşa drag de ei, că-mi venea să mă duc să le scutur fălcuţele lor de căţei nervoşi.

Pe lângă McDonalds mirosea a fecale.

Continui cu Mozart, am impresia că ziua-mi va fi veselă. Allegro!