29 ianuarie 2008

Aproape de deadline

Intru în fibrilaţie. Au fost de ajuns două articole cu termenul de predare lăsat pe ultima sută de metri şi am ras un pachet şi jumătate de ţigări. Ştiu, nu e eficient, pentru că am luat multe pauze, dar parcă inspiraţia vine nu mâncând, ci fumând, tot aşa cum un puşti nu e în stare să-i facă avansuri colegei sale, decât daca se inspiră cu puţin alcool. Sau în acelaşi fel în care, înainte de execuţie, condamnatului i se permite să fumeze ultima ţigară. Îi face trecerea mult mai uşoară. Sau la fel cum cântăreţul de jazz improvizează pasionat noi ritmuri, cu fumul de trabuc intrându-i în ochi.

Şi, acum, că mi-am terminat articolele, îmi permit o ţigară relaxantă, la fel cum el sau ea, trag cu nesaţ în piept după o partidă de amor.

0 comentarii: