Azi noapte am sărit din pat la 01.50, convins că-i 07.00 şi că e timpul să mă trezesc. Muream de foame şi m-am repezit în bucătărie, dar mare mi-a fost dezamăgirea când am văzut cât este ceasul. Am uitat să spun. Lupt pe două fronturi, vreau să şi slăbesc şi nu mai mănânc după ora 19.00.
So, stăteam ca prostul în bucătărie, uitându-mă la ceas. După vreo 10 minute, în aceeaşi stare, bleg, sleit de foame şi cu poftă de ţigări, m-am dus înapoi la culcare.
Azi, pe la prânz m-a cuprins din nou disperarea după o ţigară. Am fost tentat să iau o pastilă Nicorette, dar după experienţa de ieri, când mi-a venit să-mi vomit şi sufletul, am renunţat. Am înghiţit în sec şi am aşteptat să treacă. Dar pulsul venei mele pofticioase e ca durerea de unghie prinsă în uşă. O dată ce te-ai lovit, poţi să fii tu şi Einstein, trebuie să înduri răbdător să-ţi bată inima în gât cât vrea ea. Mă simt ca Tom, care-şi urla durerea într-o pungă, în timp ce Jerry se amuza copios.
Va continua
1 comentarii:
continua tot asa, o sa reusesti!! era o vreme in care si eu fumam zilnic, iar acum pot sa ma abtin chiar si mai mult de o saptamana; mai fumez cateodata in serile din weekend cand ies cu prietenii si toti fumeaza in jurul meu!! dar altfel, nu am nici o problema. bafta in continuare!!
Trimiteți un comentariu